Despre mine
Prima lecție pe care viața mi-a oferit-o a fost că nu este de ajuns că am venit pe această lume, ci trebuie să înfrunt și să depășesc toate provocările pentru a-mi îndeplini propriul scop.
Fiecare pas m-a ghidat cât mai aproape de tot ceea ce presupune domeniul marketingului digital și cel al antreprenoriatului.
Pasiunea pentru tehnologie mi-a stârnit întrebări cu privire la modul în care funcționează platformele online și modalitatea de promovare a afacerilor prin intermediul acestora.
Parcursul educațional mi-a conturat baza drumului pe care nu știam că îl voi urma. La 14 ani, sub îndrumarea primului meu mentor, profesorul de informatică, participam la olimpiada de informatică și învățam cum să construiesc site-uri web.
La 21 ani, în anul 2017, am aplicat pentru primul meu job ca specialist SEO în cea mai renumită agenție din România.
Acela a fost momentul în care am înțeles exact care TREBUIE să fie drumul meu profesional.
Am știut că pot aduce o contribuție semnificativă în domeniul marketingului astfel, în anul 2019, am lansat cel mai important vis, propria agenție de marketing digital, CONVERTIMO.
Și, pentru că pregătire teoretică va contribui întotdeauna la dezvoltarea unui adevărat specialist, în același timp am fost admis la Masteratul de Social Media și Marketing Online (SNSPA).
CONVERTIMO este pentru mine locul în care dăm viață oricărui vis, indiferent cât de greu poate părea acesta la început. Perseverența, profesionalismul și dorința de evoluție constantă, atât pe plan personal, cât și profesional reprezintă principiile de bază ce ghidează întreaga activitate a mea și a echipei mele.
Drumul profesional mi-a demonstrat că pentru a aduce rezultate este necesar să înțelegi omul din spatele fiecărui business. Să înțelegi ce anume îl motivează. De aceea, aleg întotdeauna să pornesc la drum alături de oameni cu care știu că pot dezvolta o relație de colaborare solidă, bazată pe încredere, respect și empatie.
Împreună cu oamenii minunați cu care am avut oportunitatea de a colabora, am învățat că atunci când există pasiune în ceea ce faci, nu vei simți nicio clipă oboseală și extenuare, ci mulțumirea fiecărei reușite.
Îmi doresc să promovez în România modalitatea eficientă prin care eu, împreună cu echipa mea, am reușit de fiecare dată să obținem rezultate pe termen lung, precum și evoluție constantă.
Acesta are la bază un concept ce presupune creșterea business-urilor prin: analiză, strategie pentru fiecare etapă, din nou analiză, și, cel mai important, răbdare.
Dacă afacerea ta are nevoie de profesionalismul și dedicarea unui OM de Marketing, abia aștept să facem cunoștință!